FOTO Polițiștii din Olt au făcut sute de „victime” în traficul rutier/Pedepse cu duiumul

În cadrul acțiunii desfășurate în această săptămână la nivel național, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au descoperit din nou că mulți conducători auto încalcă regulile de circulație cu o ușurință care îngrijorează serios autoritățile în domeniu.

Oamenii legii din Olt au acționat în punctele cu risc ridicat de producere a evenimentelor rutiere şi la orele cu trafic intens. Ei au sesizat sute de încălcări ale regulilor de circulație, drept pentru care au aplicat 419 sancțiuni, au reținut 61 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au constatat cinci infracțiuni la regimul circulației.

La finalul săptămânii, polițiștii s-au aflat în poziții cu 10 autospeciale echipate cu radar, iar 24 de polițiști rutieri au fost prezenți pe drumurile din județul Olt, pentru a diminua consecințele nerespectării regulilor de circulație, prin identificarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză.

Polițiștii olteni recomandă participanților la trafic să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic.

„În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranța circulației rutiere, conducătorii auto și pietonii sunt sfătuiți să manifeste prudență în trafic și să respecte regulile de circulație. Vă recomandăm să vă informați cu privire la condițiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasați și să vă echipați mașina corespunzător. Nu plecați la drum fără anvelope de iarnă”, atenționează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Șoferii mai sunt înemnați să nu consume alcool și nu conducă dacă sunt obosiți, iar atunci când vorbesc la telefon să utilizeze dispozitivul de tip “hands-free”.

De asemenea, pietonilor li se recomandă să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.