Un accident rutier s-a petrecut cu puțin timp în urmă în Balș, unde două autoturisme în care se aflau cinci persoane au intrat în coliziune. Una dintre victime a rămas încarcerată în autoturismul cu care se deplasa.
În evenimentul rutier, petrecut în jurul orei 07.00, pe strada Nicolae Bălcescu, au fost implicate un Peugeot, în care se afla doar șoferul, și un BMW, în care se aflau patru persoane. În urma coliziunii, Peugeot-ul a ieșit de pe carosabil și a lovit o casă și un copac, rămânând blocată între ele, iar conducătorul auto, Mihai Stoica, de 33 de ani, din Balș, a rămas încarcerat în mașină.
Citește și OLT/O tânără de 24 de ani și-a PIERDUT VIAȚA după ce a fost lovită de o mașină la Brebeni
Primii care au ajuns la locul accidentului au fost pompierii, care au demarat imediat acțiunea de descarcerare a șoferului.
Citește și Ce CADOU au primit consilierii locali ai Slatinei în prag de Mărțișor
Victima a suferit traumatisme la cap. Ea a fost preluată, conștientă, de echipajul SMURD și transportată la spitalul din localitate.
„Victima, un bărbat de 33 de ani, conștient, cu politraumatism din accident rutier, a fost transportat la Spitalul Balș”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Citește și Bălașa și Cîrloganu au părăsit PNL la câteva ore după ce OLT-ALERT a anunțat că vor pleca din partid
Celelalte patru persoane implicate, care se deplasau cu BMW-ul, nu au suferit răni. De altfel, autoturismul în care se aflau a suferit avarii ușoare.
Citește și 1 Martie aduce creșteri la pensii, categorii de salarii și alte beneficii. Vezi dacă beneficiezi
„Cele patru persoane care se aflau în cea de-a doua mașină implicată în accident nu prezentau urme de traumă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Poliția a preluat cazul și face cercetri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa imagini foto și video: ISU Olt
Citește și Senatorul PNL de Olt Siminica Mirea vrea cursuri de prim-ajutor în școli