Biroul Teritorial Olt al DIICOT are, de luni, 13 martie, un nou șef în persoane procurorului Alexandru Dragomir, care îl înlocuiește în funcție pe Claudiu Negrilă.
Alexandru Dragomir a fost delegat pe funcția de conducere pentru trei luni, din 13 martie până în 13 iunie 2017, potrivit site-ului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Alexandru Dragomir, în vârstă de 43 de ani, este procuror din 1997, timp în care a activat în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Oravița, până în 2000, apoi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. În 2007 a ocupat funcția de prim-procuror adjunct în cadrul acestei unități de parchet, iar din iunie 2008 este procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt.
Fostul șef, Claudiu Negrilă, care a ocupat funcția de procuror șef tot cu delegație, va activa în continuare în cadrul DIICOT Olt.
În ultimii ani, sub conducerea lui Claudiu Negrilă, DIICOT Olt a „dat lovitura” cu câteva dosare grele. Printre acestea se numără și destructurarea grupului infracțional care opera la nivelul Primăriei Caracal, din care făcea parte și fostul primar al orașului, Gheorghe Anghel, și care a prejudiciat instituția cu circa cinci milioane de lei, potrivit procurorilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.
Un alt dosar de răsunet este cel în care patronul cotidianului Adevărul, Cristian Burci, este cercetat pentru devalizarea SC Romvag SA Caracal.