SC Compania de Apă Olt SA, principalul operator al judeţului Olt în domeniul apă, canal şi epurarea apei uzate, organizează de Ziua Mondială a Apei, în data 22 martie, Ziua Porţilor Deschise la Staţia de Epurare Slatina, situată lângă barajul Slătioara, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Cei care doresc să viziteze una dintre cele mai moderne staţii de epurare din România trebuie să se înscrie la sediul Companiei de Apă Olt, strada Artileriei, nr.2, clădirea Casierie, până pe 20 martie, ora 16.30. Grupurile de preşcolari şi elevi trebuie să aibă însoţitor.
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care 22 martie devenea Ziua Mondială a Apei (World Water Day). Marcarea acestei zile are ca scop sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a evidenţia importanţa valorificării şi protejării surselor de apă.
În 2017, tema Zilei Mondiale a Apei este ”Apa menajeră”, aşa că vizita organizată de Compania de Apă Olt la Staţia de Epurare Slatina este potrivită cu tematica zilei.