Crucea Roșie Olt își modernizează sediul administrativ cu sprijinul unor sponsori

Foto: gazetanoua.ro

Filiala de Cruce Roșie Olt se află în proces de reînnoire a sediului administrativ, proiect ce se derulează, ca și activitățile umanitare ale organizației, cu sprijinul sponsorilor care apreciază activitatea organizației.

Lucrările la sediul administrativ al organizației a început cu înlocuirea tâmplăriei pentru eficientizarea termică a imobilului și au continuat cu reparații conexe care au consolidat structura clădirii.

“Tot timpul ne-am pus în planul secund atunci când a fost vorba despre investiția financiară în sediul unde se pun la cale toate proiectele umanitare ale Crucii Roșii Olt. Am considerat prioritară finanțarea proiectelor noastre umanitare pentru categorii sociale vulnerabile: persoane afectate de dezastre naturale, bătrâni singuri, familii cu grave probleme de sănătate sau financiare, etc. Clădirea unde Crucea Roșie Olt își desfășoară activitatea, degradată de trecerea anilor, începea să nu mai fie sinonimă cu bucuria și împlinirea pe care le lasă de obicei activitățile umanitare. Am decis să cautăm soluții și sprijin la instituții din județul nostru pentru reabilitarea clădirii”, a declarat Sofia Simona Capisizu, director Filialei de Cruce Roșie Olt.

O mână de ajutor o primesc, cei de la Crucea Roșie, în proiectul de modernizare a sediului, de la SC Alro SA, companie parteneră în multe dintre proiectele umanitare derulate de organizație.

„Pe zi ce trece, sediul Crucii Roșii Olt se schimbă în bine sub mâinile pricepute ale angajaților S.C. ALRO S.A., care pe parcursul lunii martie 2017 vor transforma clădirea unde se pun bazele proiectelor umanitare”, a mai precizat șefa Crucii Roșii Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here