FOTO/Casă DISTRUSĂ de flăcări în Olt. Două persoane au avut nevoie de ajutor medical

Un puternic incendiu a distrus, joi, în bună parte, locuința unei familii din localitatea Gârcov. Două persoane au avut nevoie de asistență medicală pe care le-au acordat-o paramedicii de la SMURD. La această oră pompierii încă se luptă cu flăcările pentru lichidarea incendiului. Salvatorii intervin cu nu mai puțin de patru autospeciale de stingere.

Focul a izbucnit, în jurul orei 09.00, în una dintre cele cinci încăperi ale locuinței și s-a propagat rapid la o altă cameră.

Imediat după alertă, la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Garzii Vișina cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cărora li s-au alăturat voluntari de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din Corabia și Giuvrăști, cu alte două autospeciale de stingere.

Cu toate aceste forțe, locuința a suferit pierderi însemnate.

„Au ars două camere din casă, construită pe circa 180 de metri pătrați, cu toate bunurile din ele. De asemenea, au mai ars o magazie, patru tone de furaje și trei tone de lemne”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Daniel Nedeloiu.

Două persoane au suferit atacuri de panică și avut nevoie de asistență medicală din partea echipajelor de intervenție.

Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurt scurtcircuit electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here