Bărbatul din Scornicești lovit mortal de o mașină în Arad este nepotul lui Emil Bărbulescu

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Scorniceşti, care a murit, marţi, pe autostrada Arad – Pecica, în timp ce monta semnalizatoare de trafic pentru oprirea circulației după un accident rutier, este nepotul lui Emil Bărbulescu, nepotul fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Trupul neînsuflețit al lui Daniel Bărbulescu a fost adus, în noaptea de miercuri spre joi, la Scornicești și va fi înmormântat, cel mai probabil, vineri.

Daniel Bărbulescu era controlor de trafic la o firmă din Arad și marți el se afla, împreună cu un coleg de servici, pe autostrada Arad – Pecica, pentru a monta semnalizatoare de trafic pentru oprirea circulației în zonă după un accident rutier. În timp ce încerca să pună semnalizatoarele de trafic, șoferul unui autoturism Volkswagen Passat l-a lovit în plin. În urma noului accident s-a creat un carambol în care au fost implicate cinci autoturisme, incident soldat cu patru victime, Daniel Bărbulescu fiind cel mai grav rănit.

Transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean din Timișoara, starea lui Daniel s-a agravat, el decedând după două ore.

Daniel Bărbulescu era nepotul lui Emil Bărbulescu, care era văr primar cu tatăl victimei.

Trupul neînsuflețit al lui Daniel Bărbulescu a fost adus, în noaptea de miercuri spre joi, la Scornicești și va fi înmormântat, cel mai probabil, vineri, potrivit unei rude îndepărtate.

Se pare că Daniel Bărbulescu era o persoană cu calități deosebite, iubită de mulți oameni. Pe pagina sa de Facebook curg mesaje de condoleanțe pentru familie din partea rudelor, pritenilor și cunoscuților victimei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here