1 Mai, cu muzică și grătare sfârâind, pune pe JAR Poliția în Olt/Forțe sporite în stradă

Foto: timesnewroman.ro

Peste 700 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt  vor fi în stradă de 1 Mai și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor și salvarea de vieți în caz de evenimente grave.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 2 mai, 777 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt vor acţiona, pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Olt.

De asemenea, 457 de patrule de siguranţă publică, dintre care 152 pedestre şi 305 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, la nivelul județului Olt.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, 220 de poliţişti de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, pe principalele artere.

„Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi aparatele radar din dotare”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Poliţia recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanţa de 1 Mai, în siguranţă.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

  • rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
  • închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
  • obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat.

Când sunteţi la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar şi nu vă lăsaţi bunurile de valoare (borsetă, servietă) în căruciorul pentru cumpărături. Fiţi atenţi la portofel şi poşetă. Purtaţi-vă poşeta cât mai aproape de corp, iar portofelul păstraţi-l într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din faţă ale pantalonilor. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Având în vedere condiţiile meteo (ploi), înainte de a pleca, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here