Aproape 600 de șoferi din Olt au căzut, în weekend, în plasa polițiștilor de la Rutieră

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean al Poliției Rutiere Olt au aplicat aproape 600 de sancțiuni contravenționale, au reținut 22 de premise de conducere și au constantat cinci infracţiuni doar pe perioada acestui weekend.

Polițiștii rutieri au acționat, în perioada 05 – 07 aprilie, pentru creșterea siguranței traficului rutier, prin impunerea respectării regimului legal de viteză. În cele trei zile, polițiștii olteni au constatat cinci infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat 595 de sancțiuni contravenționale prevăzute de legislația rutieră.

„Pentru constatarea abaterilor, polițiștii au folosit 13 echipamente radar, dintre care opt montate pe autospeciale inscripționate şi cinci montate pe autovehicule neinscripționate. Astfel, pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 363 sancțiuni, 12 conducători auto depășind viteza maximă legal admisă cu mai mult de 50 km/h”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

178 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto pentru depășirea cu 10 – 20 km/h a vitezei maxime admise, 106 sancțiuni pentru depășirea cu 21 – 30 km/h a vitezei maxime admise, 55 de sancțiuni pentru depășirea cu 31 – 40 km/h a limitei admise şi 12 sancțiuni pentru depășirea cu 41 – 50 km/h a vitezei maxime admise, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here