Au fost desemnați președintele BEJ și locțiitorul său pentru alegerile parțiale din Olt

Prin tragere la sorți, procedură care i-a revenit președintele Tribunalului Olt, a fost desemnat președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) în persoana judecătoarei Valeria Vârlan, precum și locțiitorul acesteia, judecătorul Gheorghe Marușcă.

Valeria Vârlan este judecător la Secţia I Civilă a Tribunalului Olt, în vreme ce locțiitorul președintelui BEJ, Gheorghe Maruşcă, profesează ca judecător în cadrul Secţiei Penale.

Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 49 de localități în care această funcție a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situațiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.

În Olt, alegeri parțiale vor avea loc în comuna Osica de Sus, al cărui primar ales în iunie 2016, Cezar Filip, și-a pierdut mandatul din cauza unei condamnări penale definitive pentru fals material în înscrisuri oficiale, înşelăciune şi uz de fals, și în comuna Sprâncenata, unde primarul Marin Mihăeşteanu a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, în iunie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here