Contabila Grădiniţei nr. 2 Slatina a MURIT în birou. Criminaliştii cercetează cazul

Contabila Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 2 din Slatina, Monica Neagu, a murit, luni, în biroul în care lucra. La faţa locului au sosit, pe lângă echipele medicale care au încercat să îi salveze femeii viaţa, şi criminaliştii, care au demarat cercetări în acest caz. De asemenea, pentru că decesul a survenit la locul de muncă, inspectorii de muncă cercetează, şi ei, cazul. Tragedia vine la o lună de la un alt caz petrecut în aceeaşi grădiniţă, cel al unei fetiţe de cinci ani care a căzut în gol de la o înălțime de cinci metri, după ce a sărit pe geamul de la baie, unde rămăsese blocată.

Totul s-a întâmplat luni dimineaţă, când contabila se afla în biroul său şi lucra. În jurul orei 10.00, femeii i s-a făcut rău. Colegele de serviciu au anunţat cazul la 112 şi imediat la faţa locului au ajuns cadre medicale de la Ambulanţă, care au iniţiat manevrele de resuscitare. Din păcate, Monica Neagu, de 53 de ani, nu şi-a revenit, astfel că, în jurul orelor 11.40, a fost declarat decesul.

La faţa locului s-au aflat şi criminaliştii, care cercetează cazul. „Din primele cercetări a reieşit faptul că nu există indicii de moarte suspectă. Se aşteaptă, totuşi, raportul medico-legal pentru a se stabili cu certitudine cauzele care au dus la decesul respectivei persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Iulian Nicolae.

Pentru că funcţionara grădiniţei a murit la locul de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt are, şi el, cazul în vizor.

„Persoanei în discuţie i s-a făcut rău în jurul orei 10.00, au fost făcute manevre de resuscitare, iar la 11.40 a fost declarat, oficial, decesul. este o moarte patologică, nu a fost aşadar cauzată de procesul de muncă, dar, pentru că s-a întâmplat la locul de muncă al persoanei, cercetăm şi noi cazul”, a declarat Florin Fumureanu, inspector şef adjunct pe parte de Securitate şi Sănătate în Muncă în cadrul ITM Olt.

Moartea femeii le-a şocat pe colege, care spun că ştiu ca Monica Neagu să fi suferit de vreo boală care să îi pună viaţa în pericol.

„Suntem cu toţii în stare de şoc. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca colegei noastre să se simtă rău la serviciu. Avea, într-adevăr, un tratament permanent, aşa am înţeles de la doamna doctor care îi era medic de familie, dar nu suferea de vreo boală care să îi pună viaţa în pericol”, a spus directoarea grădiniţei, Mihaela Dicu.

Tragedia vine la o lună de la un alt caz petrecut în aceeaşi grădiniţă, cel al unei fetiţe de cinci ani care a căzut în gol de la o înălțime de cinci metri, după ce a sărit pe geamul de la baie, unde rămăsese blocată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here