Slatina redevine, de marți, capitala căluşului românesc/Se vrea un loc în Cartea Recordurilor

Sub egida Ministerului Educaţiei Naționale, a Consiliului Judeţean Olt şi a Primăriei Municipiului Slatina şi în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului”, a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina şi a Asociaţiei „Căluşarii Slatinei”, în perioada 6 -10 iunie, la Slatina se va desfăşura cea de-a XIX-a ediţie a Concursului Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc”. O noutate pe care organizatorii acestei ediții o pregătesc este o demonstrație călușerească ce, pentru numărul record al dansatorilor, ar urma să intre în Cartea Recordurilor.

La manifestările din acest an vor participa peste 2500 de copii din județele Alba, Argeș, Bihor, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Maramureș, Sălaj, Suceava, Timiș, Vaslui, Tulcea, Iași și Vâlcea și din peste 50 de localități din județul Olt, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

„Va fi nelipsită Parada portului popular de miercuri, 07.05.2017, începând cu ora 17,30. Micuții și virtuoșii artiști, dansatori, călușari, căiuți și călușeri, vor cuceri Slatina în această perioadă oferind slătinenilor în diverse locații spectacole demonstrative”, se precizează în comunicat.

Concursul se va desfășura pe scena amplasată  în aer liber – Esplanada Casei de  Cultură a Sindicatelor.

Demonstrație de Cartea Recordurilor

O noutate pe care organizatorii acestei ediții o pregătesc este o demonstrație călușerească ce, pentru numărul record al dansatorilor, ar urma să intre în Cartea Recordurilor. O performanță similară se așteaptă și ca număr de participanți la festival.

„Estimăm participarea la primul record a peste 1000 de persoane, iar pentru cel de-al doilea a peste 2500 de participanți”, susține directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran”, Iliuță Brăileanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here