Trafic blocat în Olt, pe DN 65, spre Craiova, din cauza unui incendiu de vegetație, /FOTO-VIDEO

Un puternic incendiu de vegetație uscată izbucnit vineri după-amiază a dat peste cap traficul auto pe DN 65 – E 574, între localitățile Găneasa și Balș. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru a lichida incendiul, care s-a manifestat în mai multe focare, cu degajare mare de fum pe drumul național. Circulația rutieră a fost întreruptă mai mult timp de polițiștii sosiți la fața locului. Peste 60 de hectare de vegetație a fost cuprinsă de flăcări, dar și un lan de grâu în suprafață de mai multe hectare.

Focul a izbucnit în jurul orei 13.40, la fața locului acționând 20 de pompieri din cadrul Detașamentului Slatina cu trei autospeciale de stingere, dar și mai mulți voluntari cu un tractor al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra Olt.

 

Din cauza fumului dens răspândit în zona drumului național, circulația rutieră a fost blocată zeci de minute din ambele sensuri.

„Din primele estimări este vorba de aproximativ 55 de hectare de miriște, cinci hectare de grâu și un hectar de vegetație uscată și mărăciniș”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here