Oltul intră, de duminică seară, alături de alte 12 judeţe, sub avertizare Cod Portocaliu de ploi, furtuni şi grindină, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Ploile vor fi însemnate cantitativ, mai spun meteorologii. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 litri/mp.
Avertizarea meteorologică intră în vigoare duminică, 2 iulie, la ora 20.00 şi este valabilă până luni, 3 iulie, ora 23.00. Fenomene vizate sunt instabilitatea atmosferică deosebit de accentuată şi ploi însemnate cantitativ.
„În cursul nopții de duminică spre luni (2/3 iulie) și pe parcursul zilei de luni, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp”, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Informarea a fost transmisă tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județul Olt și s-a dispus măsura asigurării permanenței, cu personal specializat, la sediile primăriilor. Informații de interes operativ se vor transmite către Centrul Operațional Județean din cadrul ISU Olt.