Caietele de sarcini privind atribuirea contractelor de delegare prin concesiune a activităților de salubrizare în Olt, în cadrul Sistemului integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt, au forma finală și urmează ca, după adoptarea lor, prin acte normative, în consiliile locale ale tuturor localităților membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco”, să fie introduse pe SEAP, pentru licitația privind atribuirea contractelor de prestări servicii.
Un contract se referă la delegarea serviciilor de operare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Bălteni (care cuprinde un depozit, stație de sortare, stație de epurare, facilități de tratare, transport deșeuri și monitorizare post-închidere depozite neconforme), iar celălalt contract va fi pentru delegarea gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor.
„Cele două caiete de sarcini au forma finală și vor fi supuse aprobării de către toate consiliile locale care sunt parte acestui proiect. De precizat că, pentru eficiență, la toate ședințele consiliilor locale vor participa reprezentanți ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Olt-Eco», care vor oferi consultanță astfel încât orice eventuală nedumerire a aleșilor locali să fie eliminată prin explicații și răspunsuri corespunzătoare, astfel încât proiectele de hotărâre să fie adoptate în timp real pentru a ne încadra în calendarul angajamentelor pe care ni le-am luat. În acest fel, în cel mult o lună vom ridica documentațiile pe SEAP”, a declarat, pentru OLT-ALERT, Virgil Delureanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt.
Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt‟ este un proiect prin care Consiliul Judeţean Olt a reuşit atragerea a peste 30 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru implementarea, în toate cele 112 localităţi ale judeţului, a unui sistem modern de gestionare a deşeurilor.
Proiectul a prevăzut, în primele etape, construirea unui depozit ecologic, amplasat în localitatea Bălteni, închiderea depozitelor de deșeuri neconforme din Slatina, Scorniceşti, Drăgăneşti–Olt, Caracal, Balş şi Corabia, construirea a patru staţii de transfer a deşeurilor în localităţile Scorniceşti, Balş, Caracal şi Corabia, a 3.772 de unităţi de platforme pentru deşeuri menajere şi a 1.975 de unităţi de platforme pentru deşeuri reciclabiele, procurarea a 6.445 de containere pentru deşeuri menajere şi reciclabile, achiziţia a opt tocătoare pentru deşeuri biodegradabile și a 18.000 de unităţi de compostare individuală.
Pentru a putea beneficia de investiţii in cadrul proiectului, toate localităţile, inclusiv Consiliul Judeţean Olt, au înfiinţat, prin hotărâri, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco – condiţie obligatorie pentru obţinerea finanţării proiectului.
În cadrul acestei asociații, foarte multe autorități publice locale au transmis solicitari scrise, atât la ADI Olt-Eco, cât si la Consiliul Judetean Olt, privind lansarea licitatiilor de colectare si transport in sistem “combinat”, respectiv imbinarea sistemului de colectare „la punct fix” cu sistemul „din poartă în poartă”.