Un grav accident de circulaţie s-a petrecut sâmbătă seară pe DN 6 / E 70, cu două autoturisme implicate şi trei persoane rănite. Este vorba de trei bărbaţi cu vârste de 24, 42 şi 52 de ani, care au ajuns cu diverse traumatisme la spital.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, între localităţile Caracal şi Stoeneşti, unde două autoturisme în care se aflau şase persoane au intrat în coliziune. Potrivit unor surse locale, accidentul a fost provocat de un bărbat care testa o maşină pe care intenţiona să o cumpere, avându-l în dreapta pe proprietarul autoturismului, un Opel Vectra. Viitorul cumpărător se deplasa spre Caracal, iar la un moment dat a virat la stânga, fără să se asigure corespunzător, pentru a pătrunde pe un drum secundar, moment care a fost lovit de un BMW care se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma impactului, ambele autoturisme au ajuns într-o plantaţie de porumb.
Citeşte şi Lovitură pentru mii de șoferi! Amenzile vor curge pe ‘bandă rulantă’
La faţa locului au acţionat pompierii Gărzii Stoeneşti, cu un echipaj SMURD şi cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare, dar şi două echipaje medicale de la Ambulanţă. Trei persoane au fost rănite şi au necesitat îngrijiri medicale din partea
Citeşte şi Accident rutier MORTAL în Olt/O femeie a murit în drum spre spital/Dosar pentru ucidere din culpă
„Trei persoane au fost rănite şi au necesitat îngrijiri medicale din partea salvatorilor, în sprijin venind şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă.
Este vorba de trei bărbaţi, unul în vârstă de 42 de ani, din localitatea Călăraşi, judeţul Dolj, cu fractură la membrul superior stâng şi hematom la cap, cel de-al doilea, în vârstă de 52 de ani, din comuna Fărcaşele, cu traumatism toracic ş traumatism la umăr, şi cel de-al treilea, de 24 de ani, din comuna Gostavăţu, cu traumatism cranio-cerebral. Cu toţii au fost transportaţi la Centrul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Caracal”, a declarat înlocuitorul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Cornel Gogolan.
Citeşte şi Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă: Cum şi când se va putea recupera taxa auto
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au început cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.