Măsuri dispuse primăriilor de Prefectura Olt la început de an școlar

În perspectiva noului an școlar care stă să înceapă, prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, a solicitat tuturor autorităților administrației publice locale să ia măsurile necesare în vederea desfășurării normale a procesului de învăţământ.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Olt, autorităților li s-a cerut să se îngrijească de asigurarea resurselor financiare necesare pentru realizarea împrejmuirilor și securizării clădirilor unităților de învățământ, de asigurarea pazei obiectivelor, valorilor și protecției persoanelor și să participe la ședințele comitetelor de părinți, la consiliile profesorale și la consiliile de administrație ale unităților de învățământ în vederea stabilirii priorităților privind diminuarea fenomenului de violență în școli și în zonele adiacente acestora.

Respectarea normelor de igienă şi sănătate publică unitățile de învățământ (sursă proprie de apă potabilă sau apă care respectă parametrii de potabilitate, grupuri sanitare corespunzătoare, curăţare, dezinsecţie, deratizare, etc), asigurarea combustibilului necesar încălzirii spațiilor școlare pentru sezonul rece, precum și a funcționării la parametri optimi a instalațiilor de încălzire, asigurarea mijloacelor de transport pentru elevi și îndeplinirea condițiilor de funcționare a acestora, dotarea corespunzătoare a sălilor de curs (instalații de iluminat, mobilier corespunzător vârstei şi dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor, etc) și efectuarea de reparaţii la clădiri, acolo unde este cazul – sunt alte aspecte de care autoritățile administrației publice locale trebuie să le aibă în vedere.

Prefectul nu a scăpat din vedere nici verificarea funcționării normale a instalațiilor electrice și a celor de gaze naturale, acolo unde este cazul și nici asigurarea sistemelor de supraveghere video, de alarmare, a stingătoarelor și a căilor de evacuare în cazul producerii unui incendiu sau altor pericole.

Totodată, Silviu Neacșu le-a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt să ia toate măsurile necesare pentru ca manifestările prilejuite de deschiderea anului școlar 2017 – 2018 să se desfășoare în condiții de siguranță și ordine publică, fără incidente.

„De asemenea, în vederea desfășurării procesului instructiv – educativ în condiții de siguranță, s-a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Olt comunicarea unei situații referitoare la îndeplinirea condițiilor de transport a microbuzelor școlare. După primirea datelor, prefectul județului va avea în vedere, în mod prioritar, inspecția și controlul microbuzelor destinate transportului elevilor”, se mai arată în comunicatul prefecturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here