La termenul de luni, când Tribunalul Olt a prelungit controlul inculpaților în dosarul în care fostul primar al Slatinei și ministru al Finanțelor a fost trimis în judecată pentru instigare la dare și luare de mită, apărătorul lui Darius Vâlcov a solicitat instanței amânarea procesului pentru soluționarea cererii de strămutare a procesului, formulată la Curtea de Apel Craiova.
Solicitarea a fost admisă de completul de jduecată.
„Admite cererea de amânare formulată de av Furtună Lucia pentru solu?ionarea cererii de strămutare şi acordă termen la data de 9.10.2017 ora 10,00”, se arată în încheierea de ședință.
În acest dosar un funcționar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt este pus sub acuzația de luare de mită în formă continuată după ce, vreme de peste trei ani, el ar fi primit, lună de lună, câte 1000 de lei, cu titlu de mită, de la una dintre firmele care atunci erau controlate, prin interpuși, de Vâlcov (SC Millenium Topograpfica SRL) pentru a furniza societății cu pricina informații oficiale în domeniul cadastrului.
Citește și Anunț de ULTIMĂ ORĂ din Parlament! Veste PROASTĂ despre alocațiile de stat
Despre Darius Vâlcov, procurorii au reţinut că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.
Citește și ALERTĂ METEO: Se dezlănțuie natura în România! Până când este valabilă alerta meteorologilor
”Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil, documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru-astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.
În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Citește și Concert de muzică de cameră într-un conac DISTRUS din Olt/ De ce o asemenea alegere
În urmă cu două luni, Darius Vâlcov a mai obținut strămutarea unui dosar de la Tribunalul Olt la Tribunalul Dolj. În acest dosar, Vâlcov este acuzat de luare de mită.