Un polițist din Olt a MURIT la datorie. Omul legii era căsătorit și avea un copil de 10 ani

Un agent de poliție din județul Olt, care lucra în cadrul Secţiei Rurale Coteana, a murit, în noaptea duminică spre luni, în timp ce își desfășura activitatea de patrulare pe raza localității Milcov. Polițistul, Dorin Neațu, avea 40 de ani, era căsătorit și avea un copil minor.

Citește și Pensionarea mai devreme cu doi ani la care au dreptul slătinenii NU ESTE pentru toată lumea!

Bărbatul se afla în autospeciala de poliţie în momentul în care i s-a făcut rău. În mașină se mai afla un coleg care a cerut imediat ajutor la 112. Din păcate, echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața omului legii, fiind nevoiţi să declare decesul.

Citește și Polițiștii din Olt au demarat o nouă ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”/FOTO

„Un polițist din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coteana, aflat în serviciul de patrulare intercomunală, pe raza comunei Milcov, s-a simţit rău, fiind solicitată intervenţia medicilor din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Agentul de poliţie a intrat în stop cardio-respirator şi, din păcate, nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fapt pentru care a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Citește și O nouă zi LIBERĂ pentru elevi, în această săptămână. Când se vor închide şcolile

Colegii bărbatului mort au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul poliţistului.

Dorin Neaţu lucra de 15 ani în cadrul Ministerul de Interne, inițial ca jandarm. Polițistul era căsătorit şi avea un copil în vîrstă de 10 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.