Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Filiala Slatina, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, și-a deschis, marți, porțile pentru un nou an universitar, evenimentul fiind marcat printr-o ceremonie din care nu au lipsit emoțiile, simțite, mai ales, de boboci.
La eveniment au participat, din partea autorităților administrației județene și locale, preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintele aceleiași instituții Virgil Delureanu, prefectul județului, Silviu Neacşu, viceprimarul Slatinei Gigi Ernes Vîlceleanu, dar și profesori locali plan ai facultății, precum Emil Marinescu, directorul Direcţiei Agricole sau Jenel Copilău. Nu a lipsit, nici de această dată, decanul Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bucureşti, prof. univ. dr. Dinu Toma.
„Avem o tradiţie la filiala Slatina, cu Facultatea de Management, de 18 ani. Suntem, de fiecare dată, susţinuţi de autorităţile judeţene, de cele locale, şi este extraordinar să spunem că tinerii care au terminat la facultatea noastră au intrat în câmpul forţei de muncă. Sunt prezenţi şi astăzi câţiva tineri care au absolvit şi care sunt în zona antreprenorială. Mesajul meu pentru «boboci» este să fie serioşi, să fie responsabili şi depinde foarte mult şi de ei parcursul către succes”, a declarat noul director al filialei, Victor Tiţa.
„Această facultate este importantă pentru judeţul Olt pentru că nu toţi tinerii din judeţul Olt îşi permit să meargă în alte judeţe, în centrele universitare mari. USAMV îşi deschide porţile către tinerii din judeţul Olt, venind cu o secţie la Slatina, o filială care are deja câţiva ani de tradiţie şi s-a dovedit că din Slatina au ieşit absolvenţi foarte buni, care au intrat în câmpul muncii. Ne bucurăm că-i avem alături de noi. La început de an universitar, le urez studenţilor să fie serioşi, să se aplece asupra studiului, să facă şi practică şi mult succes”, a afirmat Marius Oprescu.
Decanul facultății a spus că, anul acesta, numărul locurilor la buget a crescut cu șapte, ajungându-se la un număr total de 35 de locuri și a simțit nevoia să scoată în evidență sprijinul de care filiala din Slatina a facultății se bucură din partea autorităților locale.
„USAMV Bucureşti, prin Facultatea de Management, are filiale la Slatina şi la Călăraşi, iar ambele înseamnă 318 studenţi. Suntem la Slatina din anul 1999 şi sperăm să continuăm. Ne bucurăm de sprijinul autorităţilor locale, ne bucurăm de acest minunat loc în care putem să funcţionăm şi sunt convins că toate acestea se fac şi în sprijinul judeţului Olt şi al economiei României. Ne străduim să facem mai bine şi chiar anul acesta am alocat încă şapte locuri la «buget», faţă de cele 28 care erau deja. Sunt 35 de locuri la «buget», la Slatina, acordăm burse din Fondul de Burse, din fonduri proprii şi ţinem aproape de colegii de la Olt şi încercăm să ne permanentizăm aici”, a declarat, înaintea ceremoniei, Toma Dinu.