Un accident rutier grav cu două autoturisme și șase persoane implicate a avut loc luni în Olt, pe Drumul Național 54. Două dintre persoanele implicate au ajuns la spital cu dureri mari la cap și coloană.
Evenimentul rutier s-a petrecut către ora prânzului între localitățile Vișina și Corabia, după ce unul dintre conducătorii auto implicați au pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de celălalt autoturism condus regulamentar.
La fața locului au ajuns în timpul cel mai scrut un echipaj SMURD de la Vișina și un alt echipaj medical de la Ambulanță.
„În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane.
Citește și Costel Moisescu, ultimul drum! – FOTO /VIDEO
Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 47 de ani, din Turnu Măgurele, și pasagera de pe scaunul din dreapta-față, din același autoturism, în vârstă de 36 de ani, din comuna Vișina, au fost transportați la Centrul de Urgențe Corabia, cu dureri la cap și coloana vertebrală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și au demarat verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Citește și Căruță SPULBERATĂ de mașină în Olt/O femeie a ajuns cu mai multe traumatisme la spital/FOTO
Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală în acest caz.
Citește și Toți cei care doresc să devină șoferi sunt vizați: Ce schimbări se pregătesc la examenul auto