Hoți de lemne prinși în flagrant delict de jandarmii din Olt/ Ei vor răspunde penal

În acest sfârșit de săptămână jandarmii olteni au continuat acțiunile privind respectarea prevederilor legale în domeniul silvic și au și prins doi hoți de lemne care vor fi trași la răspundere penal.

Patrula de jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi – Grupa de Jandarmi Supraveghere şi Intervenţie Scorniceşti a depistat, vineri, 13 octombrie, două persoane care transportau cu o căruţă cantitatea de 1,214 m.c. material lemnos din specia gârniţă.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză au tăiat ilegal şi sustras materialul lemnos din pădurea Pogăneanca, aparţinând Ocolului Silvic Vultureşti, situată la marginea comunei Verguleasa”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor în cauză, întocmirea procesului verbal de constatare, solicitarea prezenţei unui lucrător silvic, inventarierea, măsurarea/cubarea materialului lemnos, ridicarea şi predarea/lăsarea în custodie a materialului lemnos şi a mijlocului de transport, conducerea persoanelor în cauză la sediul unităţii de poliţie.

În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii faptelor de natură penală, prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here