Catalonia: 450.000 de manifestanți au ieșit în stradă la Barcelona pentru a cere independența

Sursa foto: AGERPRES

Aproximativ 450.000 de catalani, potrivit poliției municipale, au manifestat sâmbătă după-amiaza în centrul orașului Barcelona pentru a cere independența regiunii, după ce Madridul a solicitat Senatului destituirea executivului catalan, transmite AFP, citată de AGERPRES.

Mulțimea a fost de două ori mai importantă decât marți seara, atunci când 200.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta față de încarcerarea a doi lideri separatiști catalani, inculpați pentru revoltă împotriva autorităților.

Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat sâmbătă convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, pentru revenirea la ‘normalitate’, precizând că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central, transmit Reuters și AFP.

Consiliul de miniștri, reunit sâmbătă în ședință de urgență, a decis să ceară Senatului să autorizeze destituirea liderului separatist Carles Puigdemont și a guvernului catalan, ale cărui puteri vor fi exercitate, ‘în principiu, de miniștrii (din guvernul central) atât timp cât va dura această situație excepțională’.

Invocând, în premieră, articolul 155 din Constituția Spaniei — care permite suspendarea autonomiei unei regiuni dacă aceasta nu își îndeplinește obligațiile față de stat—, Rajoy a mai cerut Senatului să autorizeze dizolvarea parlamentului Cataloniei și convocarea de alegeri în termen de șase luni în această regiune, precizează AGERPRES.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here