În cadrul Comisiei de învățământ, tineret și sport, are loc dezbaterea „Perspective și demersuri legislative pentru o lege a educației fizice și sportului modernă și cuprinzatoare”, în cadrul căreia se analizează proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 38/2017 pentru modificarea Legii Educației Fizice și Sportului.
Potrivit deputatului de Olt Marius Iancu, o asemenea modificare trebuie să ducă la posibilitatea ca autorităţile publice locale să poată finanţa activităţile sportive, încurajând astfel tinerii să facă sport, ba chiar sport de performanţă.
„În acest moment, autoritățile publice locale nu pot finanța activitățile sportive din comunități, unora li se imputa sumele alocate sau sunt cercetate pentru că au alocat bani pentru diverse activități sportive. Vrem să avem o lege clară prin care programele sportive să poată primi o minimă finanțare din bugetele locale și sa îi încurajăm pe tineri să facă sport de performanță”, a scris, pe pagina sa de socializare, deputatul Marius Iancu.