Christian Sabbagh de la Kanal D, atacat cu un toporul și lovit cu pietre

Prezentator TV de la Kanal D, Christian Sabbagh, a tras spaima vieţii lui. El a fost atacat brutal în timp ce investiga un grup de hoţi. Jurnalistul a fost lovit cu pietre, iar un individ ar fi încercat chiar să-l atace cu un topor, informează B1 TV. Reporterii abia au scăpat din mâinile bătăuşilor.

După o anchetă îndelungată şi patru zile de filaj, prezentatorul TV  Christian Sabbagh şi echipa sa au ajuns în loclaitatea Tileagd, din judeţul Bihor. Investigaţia i-a adus într-un cartier rău famat, unde locuiau mai mulţi indivizi suspectacţi că ar fura combustil din trenurile-cisternă din gări.

Sabbagh a mers acolo însoţit de echipa lui, în speranţa că va reuşi să vorbească cu suspecţii. Însă, încă de la aparaţia reporterilor, localnicii s-au arătat deranjaţi de întrebările incomode şi prezenţa camerelor de filmat. I-au ameninţat pe jurnalişti iar de aici până la violenţă nu a fost decât un pas. În doar câteva minute reporterii s-au trezit atacaţi cu pietre, iar unul dintre scandalagii a scos toporul.

„Au vrut să ne omoare Eram la o documentare despre hoţii de combustibil şi am fost înconjuraţi. Ne-au flancat cu o caruţa şi au sărit pe noi cu topoarele. Ştiau maşina, probabil că au remaract-o în aceste zile, cât am stat la pandă. Un băiat din echipă a fost lovit la cap, iar agentul de paza care ne-a însoţit a fost impuns cu un fel de ţepusă. Pe mine m-au lovit la picior, când încercam să protejez cameramanul care era cel mai expus. Maşina e praf, distrusă”, a declarat Cristian Sabbagh.

În plin scandal, poliţia a stat cu mâinile în sân. Jurnaliştii s-au plâns că agenţii ar fi refuzat să-i însoţească în cartierul rău famat şi i-au lăsat fără apărare în faţa infractorilor, potrivit B1 TV.

Sursa: B1 TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here