Cristinel Cîrloganu a plecat de la conducerea AJOFM Olt/ Ce spune fostul şef de la Şomaj

Cristinel Cîrloganu, ani la rând şef al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, a plecat din fruntea instituţiei.

El nu a părăsit, însă, şi sistemul, ci a fost detaşat, pentru o perioadă de şase luni pe o funcţie de director la Bucureşti, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

„Am fost detaşat, pe o perioadă de şase luni, în funcţia de director Resurse Umane şi Salarizare din cadrul ANOFM. Nu voi mai reveni la AJOFM Olt, o să rămân la Bucureşti”, a declarat, pentru gazetanouă.ro, Cristinel Cîrloganu.

Detaşarea la Bucureşti a survenit după ce, în ultima perioadă, Cristinel Cîrloganu a stat mai mult timp în concediu de ordihnă, repaus prelungit prin concedii medicale.

Atribuţiile de director executiv al AJOFM Olt au fost preluate de directorul adjunct al instituţiei, Constantin Cîtu, care în trecut a mai ocupat această funcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here