Avertizările de vreme rea bagă autorităţile din Olt în şedinţă/ Măsuri de ultimă oră

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, începând de duminică, 29 octombrie 2017, ora 10.00, până luni, 30 octombrie, ora 23.00, toată țara se află sub avertizare COD GALBEN de vânt intens, disconfort termic și precipitații mixte în nord, nord-vest și centru, iar zonele de munte se află sub avertizare de COD PORTOCALIU de vânt tare, ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă. Având în vedere cele două avetizări emise de ANM, prefectul județului Olt, Petre – Silviu Neacșu, a convocat duminică, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt, pentru a analiza și dipune măsurile necesare în astfel de situații.

La nivelul județului, efectivele structurilor Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, poliție și jandarmerie) sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul comunităților, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Olt.

Prefectul județului a solicitat președinților comitetelor locale pentru situații de urgență și conducătorilor instituțiilor publice abilitate luarea, în regim de urgență, a măsurilor necesare în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de urgență specifice sezonului rece.

„Având în vedere activarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt, prefectul județului va asigura permanența la comanda județului. La această oră, în județul Olt nu sunt înregistrate situații de urgență”, se mai arată în comunicatul citat.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze asupra condițiilor meteo și rutiere din zona traseului pe care vor să-l parcurgă și să respecte semnalizarea rutieră din zona respectivă sau a polițiștilor prezenți la fața locului.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații despre alertele meteo, cele privind traficul rutier sau riscurile de inundații, recomandăm persoanelor să descarce aplicația DSU.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne este activat Centrul Național de Conducere Integrată care monitorizează orice situație de urgență pentru ca intervențiile din teren să se desfășoare în condiții optime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here