Peste 5.600 de slătineni au solicitat tichete sociale de Crăciun de la primărie

Primăria municipiului Slatina anunță finalizarea celei de-a treia ediții a acțiunii de depunere a cererilor pentru primirea de tichete sociale pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și pentru pensionarii cu venituri de până la 1.000 de lei lunar, indiferent de vârstă şi tip de pensie. Peste 5.600 de persoane au depus cereri pentru obţinerea tichetelor.

Acțiunea de distribuire și depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 18 septembrie – 31 octombrie, persoanele direct vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre zece puncte amenajate pe raza întregului orașului, fie site-ul Primăriei www.primariaslatina.ro.

Până la finalul intervalului au fost depuse 5.670 cereri, care vor fi verificate pentru legalitate în perioada imediat următoare, acțiune care se va încheia în cursul acestei luni.
Tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi puse GRATUIT la dispoziția cetățenilor, beneficiarii urmând să le primească direct la domiciliu prin intermediul poștei începând cu luna dinaintea evenimentului ce urmează a fi sărbătorit, a precizat purtătorul de cuvânt al primăriei, Mugurel Manea.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Primăria municipiului Slatina acordă aceste tichete sociale de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here