Concurs de muzică și dans cu PREMII pentru copiii între 5 și 18 ani, la Slatina

Primăria Slatina va organiza, joi, 16 noiembrie, începând cu orele 14.00, la Atelierul Intercultural ”Victoria”, prima ediție a concursui de muzică ușoară și dans modern „Grație pe aripile dansului”, competiție ce se adresează copiilor talentați cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani din localitate, dar și celor de la cluburi ale copiilor din județ.

Manifestarea își propune realizarea unui schimb de experiență, a unei confruntări interdisciplinare estetice și artistice între muzica ușoară și dansul modern, promovarea în egală măsură a muzicii ușoare autentice și a dansului modern, afirmarea și lansarea tinerelor voci, stimularea valorii interpretative și coregrafice în vederea plasării lor în elita muzicii ușoare românești și a dansului modern, potrivit unui comunicat al primăriei.

Juriul concursului este alcătuit din profesori de specialitate de la Palatul Copiilor ”Adrian Băran” din Slatina, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Olt, ai Consiliului Local și Primăriei Municipiului Slatina. Programul competiției cuprinde, pe lângă secțiunea de muzică ușoară și dans modern, încă două categorii, design vestimentar și modeling.

Manifestarea este organizată în colaborare cu Palatul Copiilor ”Adrian Băran” Slatina și Inspectoratul Școlar Județean Olt.

Se vor acorda premii celor mai talentați interpreți și dansatori ce constau în diplome și medalii, pe fiecare categorie de vârstă și genuri de dans.

Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here