Senatorii au respins propunerea PNL de revenire la alegerea primarilor în două tururi

Senatul a respins, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă inițiată de mai mulți parlamentari PNL privind modificarea și completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, informează agerpres.ro.

Propunerea legislativă a fost respinsă cu 46 voturi pentru, 59 împotrivă și 6 abțineri.

În timpul dezbaterii, reprezentanții PNL, USR și ALDE și-au anunțat susținerea pentru această propunere, în timp ce PSD și UDMR au pledat împotrivă.

Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică au adoptat, anterior, un raport comun de respingere.

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat luni, înaintea ședinței de plen, că parlamentarii acestui partid vor vota în favoarea propunerii legislative a PNL referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, având “o părere opusă colegilor din PSD”.

“Am avut o scurtă ședință de coaliție, unde printre alte subiecte am discutat despre modul în care vom vota pe propunerea referitoare la alegerea primarilor în două tururi. Colegii mei din ALDE deja au făcut diferite declarații foarte clare, lipsite de echivoc, și anume că ALDE susține ideea de alegere a primarilor în două tururi. Sigur că colegii noștri din ALDE care sunt primari în funcție ar prefera să rămână actualul sistem cu un singur tur de scrutin. Însă noi considerăm că este mai avantajos pentru noi și pentru un exercițiu democratic la alegeri mai complet ca alegerea să se facă în două tururi de scrutin. Colegii din PSD au o părere opusă. Ne-am informat reciproc aș spune pozițiile pe care dorim să le adoptăm și avem fiecare considerentele proprii pentru a adopta o anumită poziție”, a afirmat luni Tăriceanu.

Inițiatorii propunerii, citați de agerpres.ro, susțin că alegerea primarilor în două tururi de scrutin asigură atât o mai bună legitimitate a aleșilor, cât și o mai mare corectitudine în desemnarea celor care conduc comunitățile locale.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here