Crescătorii de animale încep să își primească banii de la APIA/Banii sunt în contabilitate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost transferați în contabilitate pentru efectuarea plății un număr de 450 fermieri care au solicitat sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic, în cadrul Campaniei 2017, cu o sumă totală de plată de 2.128.837,59 euro. 

Potrivit unui comunicat de presă al APIA, pentru 48 de fermieri s-a autorizat la plată 20.230,66 de euro sprijin cuplat la categoria bivoliţe de lapte, pentru 13 fermieri – 142.565,75 euro sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora, iar grosul îl constituie autorizarea la plată a 1.966.041,18 euro reprezentând sprijinul cuplat la categoria vaci de lapte.

În ce privește suma totală autorizată la plată atât pentru sectorul vegetal cât și zootehnic, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, avem 935,52 milioane euro pentru un număr de 743.939 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Precizăm că 644,57 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 290,95 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

  • 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
  • 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here