Alimentarea cu apă în Cartierul Progresul III din Slatina a fost sistată joi dimineață din cauza unei conducte care a trebuit anulată. Aceasta alimenta clădirea fostului punct termic de pe strada Zmeurei, care a fost demolată.
Intervenția Companiei de Apă Olt pe strada Zmeurei s-a finalizat după două ore și jumătate, deși se estimase că lucrarea va dura aproximativ patru ore. Astfel că furnizarea apei potabile în Cartierul Progresul III a fost reluată la ora 12.15.
„Echipa Companiei de Apă Olt a lucrat la anularea conductei care alimenta fostul punct termic, o clădire dezafectată ce a fost demolată pentru construirea, pe acest amplasament, a Centrului Județean de Excelență. Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere”, se arată într-o informarea a CAO Olt SA, postată pe pagina de socializare a companiei.