Caracaleancă urmărită internațional, prinsă de polițiștii din Olt/Acuzații GRAVE

Polițiștii de investigații criminale din Olt au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile italiene pe numele unei femei din Caracal, acuzată de trafic de persoane și proxenetism. Aceasta a fost reținută și va fi prezentată unei instanțe de judecată pentru a fi predată autorităților italiene.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus, marți, în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele unei femei, de 32 de ani, din Caracal.

„Autoritățile judiciare italiene au emis mandat european de arestare, pe numele acesteia, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, în orașul Mantova, Italia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea pentru 24 ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Dolj.

În cursul zilei de azi, aceasta va fi prezentată la Curtea de Apel Craiova, în vederea predării ei către autoritățile judiciare din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here