Zeci de percheziții/Polițiștii au ridicat bunuri de 165.000 lei și au reținut 10 persoane

Polițiștii de la transporturi din Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au ridicat bunuri în valoare de aproape 165.000 de lei, în urma a 45 de percheziții efectuate ieri,  pentru combaterea contrabandei cu țigări. Au fost ridicate 164.400 de țigarete de contrabandă, iar 10 persoane au fost reținute.

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat, marți, 45 de percheziții în cadrul unei acțiuni pentru combaterea contrabandei cu țigări.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și reprezentanți ai Gărzii de Coastă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 164.400 de țigarete de contrabandă, în valoare de 90.420 de lei, precum și 15.895 de lei și 5.150 de euro.

De asemenea, au fost ridicate 93 de cartele blank, 7 telefoane mobile, aproximativ 150 kg. de produse pirotehnice din clasele I, II și III, 1.224 de litri de alcool, 912 litri de vodcă, 126 de ceasuri și aproximativ 2.600 kg. de dispozitive pentru calea ferată (plăci, tirfoane și clești), deținute în mod ilegal.

Valoarea totală a bunurilor și sumelor de bani ridicate în vederea confiscării este de aproximativ 163.000 de lei.

În urma administrării probatoriului, 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză se desfășoară cercetări față de 20 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Vamal al României.

Sursa: Poliția Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here