Atâta vreme cât în România există oameni ca bărbatul din Olt care a pus mai presus cinstea decât ceea ce îi era mai la îndemână, țara rămâne cu rădăcini viguroase în ceea ce privește omenia.
S-a întâmplat în Drăgănești-Olt, unde un bărbat a găsit un portofel pe trotuar, în fața unei farmacii. Înăuntru erau documente și bani, dar omului nu i-a stat mintea la ce noroc a dat peste el. Fără să stea pe gânduri, Petrică Jumugă a ținut-o sfoară până la sediul Poliției, unde a predat bunurile găsite.
„Azi, 12 decembrie, la sediul Poliției orașului Drăgănești-Olt s-a prezentat Jumugă Petrică, din localitate, care a declarat că a găsit un portofel pe trotuarul din fața unei farmacii. Bărbatul a decis să predea polițiștilor portofelul, împreună cu documentele conținute și cu suma de 121 de lei, în speranța că aceștia vor identifica proprietarul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
Polițiștii au acționat rapid, în mai puțin de 20 de minute identificând persoana căutată, o femeie, care a ajuns în posesia bunului pierdut.
Femeia le-a mulțumit oamenilor legii și celui care i-a găsit bunurile pentru bucuria făcută în prag de sărbători.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Olt ține să îi mulțumească lui Petrică Jumugă pentru gestul prin care a dat dovadă de un exemplar spirit civic.