Se schimbă vremea! De duminică se instalează IARNA

Se schimbă vremea! De duminică vine iarna. Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi, vânt puternic și de ninsori viscolite.

“Vom avea o vreme capricioasă în perioada următoare. Deocmadată nu peste tot. Așa cum știți, ANM a emis cod galben pentru ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, de vineri, ora 18, până sâmbătă, ora 14. Este vizată partea de N-V a țării, în special Maramureșul și cea mai mare parte a Crișanei, zona montană aferentăd e acolo, dar și jumătatea de vest a Carpaților Meridionali”, a declarat pentru B1 Tv Mihai Timu, meteorolog ANM.

În Bucureşti avem vreme de primăvară încă vreo două zile. În această dimineaţă sunt ceva condiţii de ceaţă; apoi apare soarele şi maximă urca până la 13 grade.

Sâmbătă, în vest şi în nord temperaturile scad; în celelalte zone va fi în continuare mult mai cald decât în mod normal. Va ploua în jumătatea vestică a ţării; iar în răsărit va fi timp frumos. Seara şi noaptea vin ploi mai serioase în sud, în est şi prin centru.

Duminică se răceşte peste tot. Vom avea atmosferă închisă, cu precipitaţii în sud, în est şi centru: vor fi ninsori la munte şi în Transilvania; lapoviţă prin Oltenia, Muntenia şi Moldova şi ploi în Dobrogea. Vântul va sufla mai tare în est, sud-est şi la munte.

Luni temperaturile coboară spre valori normale pentru această perioadă. Apare trecător soarele iar în jumătatea sudică se anunţă precipitaţii sporadice, îndeosebi sub formă de ninsoare.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here