Autoutilitară INCENDIATĂ între Slatina și Găneasa, la un centru de dezmembrări/FOTO+VIDEO

Pompierii Detașamentului Slatina și un echipaj SMURD au intervenit, în sâmbătă seară, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, între Slatina și Găneasa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară. Potrivit pompierilor, focul ar fi fost pus de o mână criminală.

În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacară și degajări mari de fum, autoutilitara fiind cuprinsă de flăcări în proporție de 50%.

Evenimentul s-a petrecut la un centru de dezmembrări, susțin surse citate de OLT-ALERT.

„Incendiul a fost lichidat în scurt timp, în limitele găsite, fiind distruse compartimentul motor și habitaclul autoutilitarei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul, mai spun pompierii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here