Noi tensiuni puternice la vârful puterii: Liviu Dragnea s-ar fi dus la Tudose în birou cu două cerințe precise, dar premierul le-a respins și i-a cerut să plece

Ultima săptămână din 2017 a adus un nou conflict puternic între  Liviu Dragnea și Mihai Tudose. Conform unor surse politice citate de hotnews.ro, liderul PSD s-a dus în birou la premier cu două cerințe clare: să nu publice în Monitorul Oficial decizia de schimbare din funcție a șefului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) și să o reinstaleze în funcția de secretar de stat pe Oana Schmidt Hăineală, care a câștigat procesul impotriva deciziei CSM de încetare a detașării la Ministerul Justiției.

Potrivit acelorași surse premierul a refuzat ambele cerințe ale lui Liviu Dragnea. Ba mai mult, una dintre surse a susținut că între cei doi a existat un schimb foarte dur de replici, în care Tudose a amenințat că pleacă el din birou dacă nu iese Dragnea.

După acest episod, decizia de eliberare din funcție a șefului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Gigi Dragomir, a fost publicată în Monitorul Oficial, dar în privința renumirii lui Hăineală nu se știe nimic oficial.

Un alt lucru menit a fi interpretat drept o așezare a taberelor în PSD în privința unui conflict este emiterea de către guvern a unei ordonanțe de urgență, publicată și în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, prin care vicepremierii au primit un aparat propriu de lucru format din secretari de stat și consilieri. În cabinetul Tudose există trei viceprim-miniștri: Marcel Ciolacu (PSD), Paul Stănescu (PSD) și Grațiela Gavrilescu (ALDE).

Sursa: b1.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here