CJ Olt a aprobat noi investiții la Spitalul Slatina, în valoare de 30 milioane de lei/VIDEO

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt

Consilierii județeni au aprobat, joi, în prima ședință ordinară a CJ Olt din acest an, mai multe proiecte care vizează investiții majore la Spitalul Județean de Urgență Slatina, totul în valoare de aproape 30 de milioane de lei.

Unul dintre proiectele adoptate se referă la „modernizarea, reabilitarea și recompartimentarea Pavilionului Materno-Infantil”. Este vorba de spații rămase nemodernizate după lucrările executate la celelalte secții. Vorbim de etajul 2, parțial etajul 3 – Corpul A (săli de nașteri), etajele 5, 6 și 9.

Investiția va cota peste 11,6 milioane de lei, face parte din Strategia de dezvoltare a Spitalului Județean și contribuie direct la îmbunătățirea calității actului medical, precum și a calității spațiului destiat pacienților, potrivit raportului anexat proiectului de hotărâre.

Un alt proiect se referă la modernizarea Blocului Medical, investiţie evaluată la peste 7,3 milioane lei.

Cel de-al treilea proiect de hotărâre vizează relocarea Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, situată acum pe strada Drăgăneşti, în imobilul fostei Creşe nr.1, în care a funcţionat și Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana”. Această investiţie va costa peste nouă milioane lei, potrivit documentației tehnico-economice aprobată joi de aleșii județului.

„Este vorba despre trei proiecte, reabilitarea întregului Pavilion de la Secţia Medicală, reabilitarea a ceea ce a mai rămas din Blocul Materno-Infantil – pentru că, aşa cum ştiţi, ne apropiem de finalizarea reabilitării şi modernizării a patru etaje, iar astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru restul etajelor -, şi de transformarea fostei Creşe nr. 1 în Compartiment de Psihiatrie, pentru că, așa cum se știe, în acest moment, Secţia Psihiatrie funcţionează pe strada Drăgăneşti, într-un spaţiu care este al Primăriei Slatina şi care este impropriu pentru desfăşurarea activităţilor medicale. Nici nu putem să facem investiţii pentru că nu este imobilul nostru”, a declarat, după ședință, președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu.

Despre mutarea Secției Psihiatrie în strada Trandafirilor șeful CJ Olt a mai spus că, aflându-se între blocuri de locuit, nu prezintă nici un fel de probleme pentru slătinenii din zonă.

„În acest din urmă caz am avut consultări atât cu Direcția de Sănătate Publică, cât și cu managerul spitalului. Această locație a fost indicată de ei, este o clădire a Consiliului Județean și va intra în degradare dacă nu este folosită. Acel loc are o curte care izolează foarte bine clădirea de restul spațiului public, astfel că, din punctul nostru de vedere, nu este nici un fel de probleme”, a precizat Oprescu.

Președintele CJ Olt a ținut să mai spună că de investiții viitoare vor beneficia toate secțiile Spitalului Județean și nu doar la nivelul imobilelor, ci și la nivel de echipamente medicale și mobilier.

„Aşa cum am transformat Pediatria şi Neonatologia, de la zero, schimbându-se efectiv totul, de aceleaşi modernizări va beneficia întreg spitalul. În urma modernizării, se va schimba şi mobilierul medical. După modernizare, încercăm ca trecerea între cele două pavilioane să nu se mai facă prin curte, ci printr-un coridor suspendat, la nivelul etajului I. Şi la Cantină luăm în calcul o asemenea conexiune, astfel încât toate pavilioanele din curtea spitalului să fie prin coridoare suspendate. Dar acesta va fi un proiect separat, după ce vom reuși să modernizăm toate imobilele. Azi am aprobat documentațiile, pe 2 februarie avem şedinţa în care aprobăm bugetul, iar acolo vom prinde aceste obiective ca investiţii. După aceea, vom anunţa spitalul, care va organiza licitaţii pentru aceste obiective”, a mai spus Marius Oprescu.

Aceste proiecte sunt gândite la nivel multianual și se speră ca, așa cum a mai făcut în alte cazuri, și Ministerul Sănătății să cofinanțeze respectivele investiții.

„Ca în fiecare an, vom apela şi la Ministerul Sănătăţii, dar întâi trebuie să începem noi. Ministerul are un program prin care participă la finanţarea anumitor obiective, dar trebuie să arăţi că te-ai apucat de ele şi că CJ vine cu o parte din cofinanţarea acestor lucrări. Oricum, aceste obiective de investiţii vor fi prinse pe un contract multianual”, a concluzionat Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.