Ce i-a transmis vicepremierul Paul Stănescu șefului SPP, Lucian Pahonțu

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat, miercuri, că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un “prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi ‘executat’ şi că el ar putea prelua partidul. La rândul său, Stănescu i-a transmis șefului SPP un răspuns franc: A greșit adresa! 

“A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării, că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a susţinut Stănescu la Parlament.

Întrebat ce înseamnă să colaboreze, Stănescu a răspuns: “Nu ştiu. Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva. Eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”.

Precizarea lui Stănescu a survenit unei întrebări pe această temă.

Solicitat să precizeze ce înseamnă ‘executat’, Stănescu a răspuns: “Ce înţelege toată lumea”.

Acelaşi răspuns l-a dat vicepremierul şi la întrebarea dacă e vorba de o ameninţare la integritatea fizică.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here