IPJ Olt: Zeci de dosare penale în sfera corupției au luat drumul Parchetului Olt și DNA

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, structurile de combatere a criminalităţii din sfera corupţiei şi a domeniilor conexe au înregistrat 19 de dosare penale anul trecut, potrivit bilanțului de activitate pe 2017.

În aceeași perioadă au fost soluţionate 20 de dosare penale cu propunerea de declinare a competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, iar în alte șase dosare s-a făcut propunerea de declinare a competenţei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, pentru cercetarea a 82 persoane.

Tot anul trecut au fost sesizate 358 de infracţiuni stradale. Comparativ cu anul anterior, criminalitatea stradală a înregistrat un trend descendent. Infracţiunile stradale sesizate reprezintă 3,22% din totalul sesizărilor, se precizează în bilanțul IPJ Olt pe 2017.

În urma activităţilor întreprinse, s-a observat o scădere a furturilor din autoturisme, dar și a furturilor din buzunare și poşete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.