Bărbatul din Olt prins de polițiști cu 60.000 de țigări de contrabandă, sub control judiciar

Bărbatul din comuna Tătulești prins de polițiști cu aproape 60.000 de țigări de contrabandă a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Propunerea a fost făcută de polițiști și procurorii au dispus această măsură.

„Împotriva bărbatului a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoraului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală Perieți, au surprins, marți, în flagrant delict un bărbat, de 35 de ani, din comuna Tătuleşti, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 29.990 țigarete de contrabandă, având asupra lui și suma de 4.231 lei.

Țigările urmau să fie comercializate în mod ilegal pe raza județului Olt.

Totodată, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, ocazie cu care au mai depistat 30.000 de țigarete de contrabandă.

Oamenii legii au confiscat întreaga marfă și au deschis pe numele bărbatului dosar penal pentru contrabandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here