Paul Stănescu, despre creșterea impozitelor locale: „Este neconstituțional”

În vreme ce vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale şi cere creşterea limitei minime, care în prezent este de 0,2 la sută, vicepremierul Paul Stănescu afirmă că o asemenea măsură o pot lua doat autoritățile administrației ăublice locale. Implicarea guvernului într-o asemenea deciziea ar fi neconstituțională, spune Vicepremierul Stănescu. 

“Este neconstituţional. Ne-au cerut autorităţile publice locale ca noi să stabilim o limită. Ştiţi bine că limita, dacă nu greşesc, este 0,08 (la sută – n.r.) până la 0,2 la clădirile rezidenţiale şi de 0,8 (la sută – n.r.) până la 1,2 – clădiri nerezidenţiale. Autorităţile ne-au cerut ca noi să stabilim o limită, dacă vreţi o limită fixă, eu le-am spus că nu sunt de acord cu ea, pentru că e de competenţa lor să facă lucru ăsta. În consiliile locale ei hotărăsc lucrul ăsta, nu noi hotărâm. Şi mi se pare o chestiune…, ce cer ei e neconstituţional în primul rând, să impui autorităţilor locale, tu, minister, sau Guvern, să le fixezi taxe. E o neînţelegere”, a afirmat Paul Stănescu, înainte de şedinţa BPN al PSD, întrebat dacă impozitele pentru spaţiile de birouri şi locuinţe se vor majora, potrivit b1.ro.

Întrebat dacă limita minimă nu ar trebui majorată, el a spus: “Ei pot să facă lucrul acesta, nu Guvernul face lucrul ăsta, autorităţile locale pot face lucrul ăsta, sunt libere să facă lucrul ăsta, ei hotărăsc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here