Cumnatul lui Mircea Geoană va plăti cauțiunea record de 1,5 MILIOANE de EURO

Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, va achita cauţiunea record de 1,5 milioane de euro pusă de procurorii anticorupţie.

Avocatul acestuia, Constantin Durgheu, a anunţat că Ionuţ Costea va plăti cauţiunea în termen de 10 zile şi a subliniat că acest lucru nu poate fi interpretat ca o recunoaștere a faptelor.

“Dorința de a achita cauțiunea nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a faptei. În măsura în care domnul Ionuț Costea va achita această cauțiune și își va îndeplini toate obligațiile asumate prin acest control judiciar, cauțiunea va fi restituită. Bineînțeles, domnul Costea, pe parcursul acestui proces, va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra că absolut fiecare cent care i-a intrat în cont are o proveniență legală”, a spus, la Antena 3, avocatul lui Ionuț Costea, conform stiripesurse.ro.

DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale de la preşedintele Klaus Iohannis pe numele fostului ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, într-o cauză în care sunt implicați, printre alții, Cristian Boureanu și Ionuț Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor.
Procurorii anticorupție au fixat cauțiuni de 4,2 milioane de euro pentru inculpați, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here