Amenzi de 1,6 MILIARDE lei vechi în Olt pentru munca la negru. Printre ”victime”, o brutărie din Slatina

În luna aprilie 2018, Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, în luna aprilie, un număr de 249 controale, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Ei au aplicat mai multe amenzi, în valoare totală de aproape două miliarde de lei vechi, din care 1,6 miliarde de lei vechi pentru munca la negru. ”Victime” la acest din urmă capitol au căzut trei firme.

Domeniile de activitate cele mai verificate, din punct de vedere al respectării legislației specifice, au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, panificație și agricultură.

”În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se totodată măsuri de remediere”, a declarat șeful ITM Olt, Cristian Ungureanu.

În urma controalelor efectuate, au fost identificate un număr de 298 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 173 sancțiuni, din care 165 avertismente și opt amenzi în valoare totală de 190.500 lei.

Pe timpul controalelor, inspectorii de muncă au identificat opt persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor trei agenți economici care îi foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 160.000 lei. ”Victime” la acest din urmă capitol au căzut trei firme, o brutărie din Slatina, o fermă de porci din Osica de Sus și o companie de construcții din localitatea Cilieni.

Cele mai frecvente deficiențe constate de inspectorii de muncă au fost neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul general de evidență a salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție, precum și neefectuarea controlului medical periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here