Slatina redevine, vreme de cinci zile, capitala călușului românesc/ Va fi și un oaspete SURPRIZĂ

Cea de-a XX-a ediție a Concursului Naţional pentru Copii „Căluşul Românesc” va debuta, la Slatina, în 29 mai, manifestarea întinzându-se pe durata a cinci zile, până pe 2 iunie. În deschidere va fi și un moment coregrafic inedit prin care va fi marcat Centenarul Marii Uniri. La masa juriului se va afla și unul dintre cei mai cunoscuți și populari realizatori de emisiuni cu vedete din showbiz-ul românesc.

În deschidere, de la ora 19.00, pe esplanada din centrul Slatinei va fi prezentată o coregrafie cu jocuri din toate zonele ţării, sub sloganul „Când se joacă româneşte, România întinereşte”, potrivit organizatorilor, care joi au organizat o conferință de presă pe subiectul festivalului.

„Inspectoratul Şcolar Județean Olt, împreună cu Palatul Copiilor «Adrian Băran» Slatina, derulează un proiect intitulat «Când se joacă româneşte, România întinereşte», care are ca obiectiv cunoaşterea şi promovarea culturii şi a dansurilor populare româneşti. Acest proiect se desfăşoară în unităţile de învăţământ din judeţul Olt, cât şi în unităţile de învăţământ din ţară. Proiectul a început la 1 mai şi se va termina pe 15 decembrie”, a explicat șeful IȘJ Olt, Adrian Bărbulete.

În acest proiect sunt implicaţi 5.000 de participanţi, elevi, cadre didactice şi instructori coregrafi.

„Ne-am propus ca, odată cu sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, să marcăm acest moment și în deschiderea Concursului Naţional al Copiilor «Căluşul Românesc», printr-un tablou coregrafic aparte la care vor participa nu mai puțin de 2.000 de copii”, a mai precizat Adrian Bărbulete.

Prezent la conferința de presă, Gigi Vîlceleanu, viceprimar al Slatinei, a reliefat importanța valorică a acestui festival, amintind că, anul trecut, Concursul Naţional pentru Copii „Căluşul Românesc” a băgat Slatina în Cartea Recordurilor prin numărul record de dansatori care au jucat simultan călușul.

„Slatina redevine capitala mondială a căluşului românesc. Peste 2.000 de copii vor dansa pe ritmuri tradiţionale călușerești și nu numai, acest dans tradițional, foarte frumos, specific zonei noastre, care a ajuns să fie îndrăgit nu doar în țara noastră, dar și în lume. Să nu uităm că, anul trecut, prin acest festival, municipiul nostru a intrat în Cartea Recordurilor, când peste 1.000 de căluşari au dansat în același timp”, a declarat viceprimarul Slatinei Gigi Vîlceleanu.

Edilul a mai subliniat că ediția din acest an a festivalul este una deosebită, pentru că e o ediție jubiliară, marcând 20 de ani de la prima organizare, fapt ce atestă o tradiție căreia autoritățile îi dau o deosebită atenție.

În juriul concursului se va regăsi și Marian Barbu, nimeni altul decât vestitul Nea Mărin de la ProTV, realizator de emisiuni cu vedetele din showbiz-ul românesc.

„În cei 20 de ani de viață a festivalului, am reuşit să aducem Concursul Naţional «Căluşul Românesc» printre cele mai valoroase concursuri de folclor din ţară. În acest an ne bucurăm și de prezența domnului Marian Barbu, vestitul Nea Mărin de la ProTV, și el călușar, ca și noi; ne-a confirmat prezența în juriul festivalului, va fi prezent joi seară”, a precizat și directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran”, coregraful Iliuță Brăileanu.

Reprezentanților instituțiilor organizatoare: Gigi Vîlceleanu, Iliuță Brăileanu, Adrian Bărbulete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here