INCREDIBIL: Hoţ din locuinţe surprins cu 350 DE CHEI asupra sa! Poliţiştilor nu le-a venit a crede…

Un bărbat de 49 de ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe, a fost reţinut în urma unei percheziţii la domiciliu, după ce a fost depistat pe o stradă din sectorul 6 al Capitalei în timp ce avea asupra sa aproximativ 350 de chei, de diferite tipuri şi modele.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat ar avea preocupări de natură infracţională, pe linia furturilor din locuinţe. Astfel, s-a procedat la supravegherea acestuia, la data de 24 mai, în jurul orei 8:00, bărbatul fiind observat în timp ce pleca de la adresa de domiciliu având asupra sa o pungă din plastic de culoare neagră”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, preluat de Agerpres.

După ce a încercat să pătrundă în mai multe scări de bloc, de pe diferite străzi din sectorul 6, bărbatul a fost observat în timp ce a intrat într-un bloc, de unde a ieşit aproximativ o oră mai târziu, având asupra sa un rucsac pe care nu îl avea la vedere în momentul intrării.

Bărbatul a fost oprit, legitimat şi ulterior i s-a efectuat un control corporal şi al bagajelor.
Asupra lui au fost găsite aproximativ 350 de chei, de diferite tipuri şi modele, precum şi bunuri ce ar fi putut fi folosite la săvârşirea de infracţiuni.

Conform investigaţiilor poliţiei, bărbatul ar fi participat la comiterea a trei infracţiuni, în perioada 26 aprilie – 25 mai.

În urma percheziţiei efectuate la domiciliul bărbatului, pe 24 mai, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri, printre care articole electronice, bijuterii, parfumuri, despre care există suspiciunea că provin din infracţiuni.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here