Tudorel Toader îl amenință pe Iohannis cu SUSPENDAREA, în cazul revocării lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis nu va pune în aplicare decizia Curţii Constituţionale privind revocarea lui Kovesi odată cu publicarea motivării în Monitorul Oficial.

”Nu cred că președintele Republicii, cel care e azi sau care va fi peste 7 ani de zile, va da României un exemplu de nerespectare a legilor fundamentale”, a afirmat Tudorel Toader, conform hotnews.ro.

Ministrul a mai susţinut că societate l-ar sancţiona pe Klaus Iohannis dacă va alege să nu emită decretul de revocare.

”Nu cred că românul, poporul, o să accepte o conduită de nerespectare a Constituției. Nu cred”, a declarat Toader. ”Puterea asta vine de la popor și alegătorii te pot sancționa”, a spus el.

Legat de posibile sancţiuni ce ar putea apărea în urma unui refuz al lui Iohannis, Tudorel Toader a amintit de suspendarea lui Băsescu din 2012.

”Nici nu vreau să pronunț instituția care o poate aplica și care a făcut acest lucru acum șase ani de zile”, a mai afirmat Toader, făcând referire la suspendarea, de către Parlament, a președintelui Traian Băsescu.

Decizia CCR şi motivarea acesteia va fi publicată joi în Monitorul Oficial.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here