Zegrean, surprins de motivarea CCR în cazul Kovesi: Nu face cine ce vrea în ţara asta!

Augustin Zegrean, fost președinte al Curţii Constituţionale, s-a arătat surprins de motivarea deciziei CCR în cazul revocării șefei DNA. Mai precis, acesta a remarcat faptul că în motivare se precizează că eliberarea din funcţie este la discreţia ministrului Justiţiei.

“Mă surprinde că în motivarea deciziei se spune că eliberarea din funcţie e la discreţia ministrului Justiţiei. Noi suntem într-un regim constituţional, nu într-un regim discreţionar. Nimic nu e la discreţia nimănui, nu face cine ce vrea în ţara asta şi mă mir că CCR a făcut o astfel de precizare sau altfel de motivare, mai mult, articolul 109 din Constituţie, pe care ei îl invocă aici, nu are nicio legătură cu minuta pe care au pronunţat-o”, a explicat Zegrean, citat de Agerpres.

Acesta a mai afirmat că președintele României este cel care revocă pentru că tot el a fost cel care a făcut numirea: “Procedura de numire şi revocare a procurorilor-şefi e prevăzută în lege şi pe procedura aceea scrie că propunerea aparţine ministrului Justiţiei, care are nevoie de un aviz consultativ din partea Secţiei de procurori de la CSM, dar în situaţia de faţă procurorii de la CSM au dat în unanimitate aviz negativ referitor la motivele invocate în solicitarea ministrului Justiţiei, arătând că nu sunt de natură a duce la înlăturarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, iar preşedintele este cel care dispune, pentru că el semnează, deci, până când preşedintele nu semnează numirea în funcţie, procurorul nu intră în executarea mandatului. Juriştii ştiu asta despre un principiu care spune că o procedură din aceasta are şi o cale inversă, principiul simetriei juridice (…) dacă preşedintele a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea, deci nu este corect ce spun ei că e la discreţia ministrului Justiţiei”.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here