Vremea protestelor paşnice din Piaţa Victoriei pare să se fi încheiat. Manifestaţia de joi seară a fost marcată de numeroase incidente după ce mai mulţi dintre cei prezenţi au refuzat să respecte indicaţiile forţelor de ordine privind perimetrul de protest şi au vrut să ocupe toată zona.
Acest lucru a dus la îmbrânceli cu jandarmii, iar 6 perssoane chiar au fost ridicate cu forţa şi introduse în dubă, fiind conduse ulterior la poliţie şi amendate.
„În urma incidentelor din Piaţa Victoriei provocate de un grup de persoane care au blocat traficul pe b-dul Aviatorilor, jandarmii au condus la secţie 6 persoane, care vor fi identificate şi ulterior stabilite măsurile de sancţionare. Recomandăm persoanelor care participă la manifestaţii în spaţiul public să respecte şi drepturile celorlalţi cetăţeni care desfăşoară alte activităţi”, precizează Jandarmeria Capitalei.
Aproximativ 5.000 de persoane au fost prezente miercuri seară în Piaţa Victoriei. Manifestaţia a fost una împotriva modificărilor adoptate de Parlament la codul de procedură penală şi a atacului dat de putere asupra justiţiei.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Sursa: b1.ro